De ce Luna artificială a Chinei va fi un eșec de scară mondială

de: Bianca Prangate
03 11. 2018
Shutterstock

La începutul lui octombrie, organizația chineză Tian Fu New Area Science Society a anunțat că va înlocui stâlpii de iluminat stradal din orașul Chengdu cu un satelit artificial menit să înlocuiască Luna pe timpul nopții.

Părea o idee intrigantă – și, de ce nu, nebunească – dar se pare că nu este chiar fezabilă. Conform profesorului de inginerie aerospațială de la University of Texas, Ryan Russel, planul cu Luna artificială ar fi fost imposibil de implementat.

Wu Chunfeng, președintele Tian Fu New Area Science Society, speră să lanseze Luna artificială la o distanță de 500 de kilometri de Pământ. Conform acestuia, satelitul de iluminare va reflecta lumina Soarelui și va fi de opt ori mai luminos decât Luna și va veni drept o completare la lumina naturală. Pe Pământ, lumina ar părea difuză, precum cea de la amurg și se va putea vedea pe o rază de 40 de kilometri.

Această Lună artificială ar înlocui astfel sursele de energie tradiționale. Economiile ar ajunge la 20 de miliarde de yuani – și asta doar în primii cinci ani de la lansare.

Planul lui Chunfeng era de a lansa prima Lună în 2020 – și încă trei în 2022. Cu toate astea, Russel este de părere că nu va funcționa. „Afirmația că un [satelit care orbitează aproape de Pământ] la [500 de kilometri] trebuie să fie o greșeală de scriere sau un purtător de cuvânt dezinformat”, a explicat acesta pentru Astronomy. „Articolul pe care l-am citit sugera că poți face ca un satelit să plutească deasupra unui oraș anume, ceea ce desigur că este imposibil”.

Pentru ca Luna artificială să plutească doar deasupra orașului Chengdu, aceasta ar trebui să se afle la o distanță de 35.405 de kilometri deasupra Pământului. La o altitudine de numai 500 de kilometri, satelitul s-ar plimba rapid deasupra Pământului, iluminând în mod constant zone noi.

Chiar dacă chinezii ar reuși să lanseze Luna artificială în spațiu, Russel crede că ar fi mai bine să nu o facă. „Este o soluție complicată care afectează pe toată lumea la o problemă care afectează doar pe câțiva”, a explicat el. „Este poluare luminoasă pe steroizi”.